Proiect „Verde de Apateu”
Proiecte
”VERDE DE APATEU”
Prin proiectul „Verde de Apateu” ne propunem formarea unei conștiințe ecologice în rândul elevilor, cadrelor didactice și părinților elevilor.
Cadrele didactice din școală vor încerca să-i obișnuiască pe elevi să colecteze selectiv deșeurile menajere atât în cadrul școlii, cât și acasă. Vom organiza cursuri prin care să învățăm împreună cu elevii școlii cum se face colectarea selectivă, de ce este important să colectăm selectiv deșeurile și care sunt urmările deosebit de pozitive pentru mediul înconjurător.
Vom organiza concursuri cu teme ecologice precum „Cea mai verde clasă” și „Cea mai ecologizată uliță”, precum și cursuri practice în care elevii școlii să învețe mai multe lucruri despre colectarea selectivă și importanța ei. Activitățile desfășurate în cadrul proiectului vor fi popularizate pe pagina web a școlii, pe pagina de Facebook și în cadrul emisiunilor canalului de YouTube.
Prin participarea la acest proiect, elevii și cadrele didactice din școală vor deveni mult mai implicate în viața comunității locale în care trăiesc.
Scopul proiectului: formarea unei conștiințe ecologice de protecție a mediului și dezvoltarea unei atitudini responsabile față de colectarea selectivă a deșeurilor în rândul elevilor și părinților acestora, atât în cadrul școlii, cât și acasă.
Obiectivele proiectului
- Promovarea educației ecologice în școală și dezvoltarea spiritului ecologic al elevilor;
- Responsabilizarea elevilor față de importanța protejării mediului înconjurător;
- Creșterea nivelului de informare și conștientizare cu privire la problematica colectării selective și reciclării deșeurilor în rândul elevilor;
- Dezvoltarea competențelor ecologice;
- Educarea elevilor în spiritul respectării mediului natural și a echilibrului natural prin activități practice de ecologizare a unor zone din comună;
- Organizarea de cursuri teoretice cu elevii cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor;
- Crearea unui ghid online despre colectarea selectivă a deșeurilor;
- Crearea de materiale informative online și tipărite despre regulile de colectare selectivă a deșeurilor;
- Dotarea sălilor de clasă și a coridoarelor cu pubele pentru colectarea selectivă a deșeurilor;
- Organizarea de concursuri cu temă ecologică în rândul elevilor;
- Dezvoltarea capacității de a lucra în echipă;
- Dezvoltarea spiritului de inițiativă la nivelul elevilor, cadrelor didactice și reprezentanților comunității;
- Asumarea de responsabilități în organizarea unor activități extrașcolare;
- Dezvoltarea spiritului competițional.
Activitățile proiectului
- Constituirea echipei de proiect și stabilirea responsabilităților.
- Stabilirea calendarului acțiunilor proiectului pentru anul școlar 2019/2020.
- Achiziționarea produselor necesare pentru desfășurarea proiectului: pubele pentru colectarea selectivă a deșeurilor (câte 3 în fiecare sală de clasă și câte 5 la intrările în spațiile de învățământ ale școlii), saci menajeri de diverse culori, mănuși de unică folosință.
- Achiziționarea produselor necesare desfășurării cursurilor interactive de inițiere în probleme de ecologie și colectare selectivă a deșeurilor: videoproiector, ecran videoproiector.
- Lansarea festivă a proiectului și prezentarea obiectivelor sale.
- Dotarea fiecărei săli de clasă cu câte trei pubele pentru colectarea selectivă a deșeurilor: hârtie, plastic și deșeuri organice.
- Dotarea fiecărei intrări în spațiile de învățământ ale școlii cu câte 5 pubele pentru colectarea selectivă a deșeurilor: becuri, baterii, sticle plastic, deșeuri organice, hârtie.
- Organizarea cu elevii a cursurilor interactive de inițiere în probleme de ecologie și colectare selectivă a deșeurilor.
- Crearea de către elevi a unui ghid online despre colectarea selectivă a deșeurilor.
- Împărțirea în comunitatea locală a unor fluturași informativi referitori la principalele reguli de colectare selectivă a deșeurilor. Materialele vor fi create de către elevi îndrumați de profesori.
- Organizarea unui curs practic cu elevii școlii de compactare a sticlelor de plastic cu ajutorul unui compactor electric sau manual.
- Organizarea concursului „Cea mai verde clasă”. Fiecare clasă din școală va iniția un proiect de ecologizare, iar un juriu format din profesori și reprezentanți ai unui ONG local vor desemna cel mai bun proiect.
- Organizarea acțiuni de ecologizare a centrului civic al comunei cu ajutorul elevilor și cadrelor didactice din școală.
- Organizarea concursului „Cea mai ecologizată uliță”. Fiecare clasă din școală, îndrumată de dirigintele clasei, va primi o uliță din sat pentru a o ecologiza într-un interval scurt de timp. Juriul format din profesori din localitatea vecină vor desemna clasa câștigătoare.
- Promovarea proiectului la GP SCHOOL TV.
- Monitorizarea colectării selective a deșeurilor în pubelele din sălile de clasă și de la intrările în sediile unității școlare.
- Evaluarea colectării selective.
Impact și rezultate așteptate
- Dezvoltarea spiritului ecologic în rândul elevilor și cadrelor didactice
- Elevii vor deveni mai responsabili și mai atenți cu protejarea mediului înconjurător
- Dezvoltarea competențelor deținute de elevi în ceea ce privește cunoștințele din domeniul protejării mediului
- O școală și o comunitate mai educată și mai curată
